RO | EN

Se ştie că religia şi ştiinţa au împărtăşit o lungă istorie de antagonism, scepticism şi concesii reciproce. De cele mai multe ori, această istorie a fost expresia conflictului dintre omul religios şi omul secular, conflict care s-a reflectat şi în domeniul psihologiei. Nu puţini au fost psihologii care au avut o poziţie refractară faţă de religie, considerând-o ca fiind incompatibilă cu studiul ştiinţific al sănătăţii psihice (S. Freud, A. Ellis, W. Watters). Dar au existat şi mulţi alţii care au văzut religia ca pe o sursă a înţelegerii tulburărilor psihice şi a explicării acestora (C. Jung, G. W. Allport).

Ultimele decenii au adus o schimbare, din partea psihologiei, a atitudinii generale faţă de religie, datorită interesului crescut al oamenilor faţă de religie şi spiritualitate şi a reconsiderării spiritualităţii ca parte importantă a identităţii individuale şi naţionale. Creşterea interesului faţă de religie a dus, treptat, la o temperare a reticenţei faţă de introducerea religiei în studiul sănătăţii psihice, şi acest lucru se poate distinge uşor din numărul crescut al cercetărilor din acest domeniu.

De-a lungul timpului, explicarea modului prin care religiozitatea influenţează sănătatea psihică a fost un domeniu fascinant pentru cercetători. Unii au acceptat o explicaţie pe baza modelului genetic, alţii au preferat o alta pe baza valorilor umane şi a virtuţilor.

Un studiu relevant pentru cei care au optat pentru modelul genetic este cel realizat de D’Onofrio şi colab. (1999), care au descoperit că aceleaşi gene care conferă rezistenţă la depresie contribuie şi la dezvoltarea sentimentelor religioase. Mai mult, copiii crescuţi într-un mediu protectiv, în care căldura şi grija au stat la baza relaţiei dintre părinţi şi copii, dezvoltă mai târziu o consistenţă a trăirii religioase şi se dovedesc mult mai rezistenţi în faţa stresului şi a tulburărilor psihologice (R. E. Ingram şi J. Ritter, 2000).

Valorile umane sunt un alt gen de mediatori ai relaţiei dintre religie şi sănătate mentală. Potrivit lui S. H. Schwartz (1994), valorile sunt concepţiile prin care o persoană îşi selectează acţiunile, evaluează oamenii şi explică acţiunile altora. Valorile exprimă ceea ce oamenii cred despre bine şi rău. Schwartz a postulat existenta a 10 tipuri de valori, teorie testată de el în 65 de ţări şi 210 eşantioane populaţionale. Acestea ar fi: puterea (statutul social şi prestigiul, controlul şi dominaţia), dobândirea (succesul personal şi competenţa, conform standardelor sociale), hedonismul (plăcerea şi autogratificarea, automulţumirea), stimularea (excitaţia, căutarea noului şi a provocărilor), auto-direcţionarea (gândirea independentă şi alegerea acţiunii, explorarea), universalismul (înţelegerea, aprecierea, toleranţa, protecţia altora şi a naturii), bunăvoinţa (apărarea şi sporirea bunăstării celorlalţi), tradiţia (respectul, acceptarea şi implicarea în regulile, obiceiurile şi ideile pe care cultura tradiţională şi religia le furnizează), conformitatea (restrângerea acţiunilor, înclinaţiilor şi impulsurilor care ar putea să îi jeneze sau să îi rănească pe alţii sau să violeze normele şi aşteptările sociale) şi securitatea (siguranţa, armonia şi stabilitatea socială, a relaţiilor şi a sinelui).

Oamenii variază în religiozitatea lor în funcţie de valorile care îi ghidează, între cele două existând o relaţie reciprocă. Se pare că o persoană este mai mult sau mai puţin religioasă în măsura în care religia îi oferă sau nu oportunităţi pentru a-şi urmări propriile ţeluri valorice.

Aceeaşi importanţă în medierea relaţiei dintre religiozitate şi sănătate psihică o au şi virtuţile. Virtutea este calitatea morală a unei persoane, ea fiind opusă viciului, patimii. Etimologic, cuvântul virtute vine din latină şi înţelesul originar ar fi legat de curaj şi de puterea caracterului. Virtuţile s-au definit şi redefinit de-a lungul istoriei în context religios, dar şi psiho-social. Platon considera că există doar patru virtuţi: inteligenţa (sophia), curajul (andreis), reţinerea (sophrosune) şi justiţia (dikaisune).

Cele zece porunci biblice condensează câteva dintre virtuţile promovate de religia creştină. Dahlsgaard, Peterson şi Seligman (2005) încearcă să găsească un numitor comun privind religia şi viaţa psihică şi găsesc că există şase virtuţi „nucleare” comune ambelor: curajul (puterea emoţională de a face faţă situaţiilor traumatice, interne şi externe), justiţia (tăria de a susţine viaţa comunitară, valorile comunitare, integritatea, calitatea de membru a unui grup), umanitatea (dragostea şi respectul, prietenia şi consideraţia), temperanţa (puterea de a rezista exceselor, tentaţiei şi include iertarea, umilinţa, prudenţa şi autocontrolul), inteligenţa (care include creativitatea, curiozitatea, judecata şi perspectiva) şi transcendenţa (dobândirea înţelesului în legătură cu universalul şi include gratitudinea, speranţa şi spiritualitatea).

Ca şi în cazul valorilor, există o relaţie firească între religie şi virtuţi. Persoanele cu o puternică religiozitate manifestă şi mai multe şi mai puternice virtuţi, ele operând cel mai ades în context social şi comunitar. Conform acestei accepţiuni, nu se poate concepe o persoană religioasă în afara virtuţilor, şi reciproc. Virtuţile determină capacitatea de adaptare a omului, numită în psihologie coping. Virtuţile sunt pattern-uri existenţiale care definesc modalitatea de a înţelege, de a suferi, de a accepta şi de a căuta ajutorul.

Studiul religiei şi al sănătăţii psihice reprezintă un domeniu vast de cercetare. Explicarea modului prin care religiozitatea influenţează sănătatea psihică nu este decât unul dintre obiectivele de studiu ale cercetărilor din domeniu. Studiul mecanismelor neurobiologice implicate în rugăciune, analiza strategiilor de coping religios pe care persoanele religioase le adoptă în situaţii de distres, corelaţiile posibile dintre religiozitatea extrinsecă şi intrinsecă şi diverse tulburări psihice ş.a. reprezintă puncte de plecare pentru cercetările din domeniul psihologiei care au inclus aspectele religioase în studiul sănătăţii psihice şi care, prin aceasta, au adus contribuţii importante la prevenirea şi tratarea tulburărilor psihice. Deşi conceptual cele două domenii sunt separate, exprimările şi conceptele religioase sunt folosite tot mai mult ca vocaţie adaptativă, ceea ce conferă un plus de stabilitate şi de sens într-o lume prea traumatizată.

Aura Sandu

 

Bibliografie

Dahlsgaard, K., Peterson, C., Seligman, M.E.P. (2005) - The convergence of valued human strengths across culture and history, Review of General Psychology, 9(3): 203-213.

D’Onofrio, B. M., Eaves, L. J., Murrelle, L. et al. (1999) - Understanding biological and social influences on religious affiliation, attitudes, and behaviors: A behavior genetic perspective, Journal of Personality, 67: 953–984.

Ingram, R. E., & Ritter, J. (2000) - Vulnerability to depression: Cognitive reactivity and parental bonding in high-risk individuals, Journal of Abnormal Psychology, 109: 588–596.

Schwartz, S.H. (1994) - Are there universal aspects in the structure and contents of human values?, Journal of Social Issues, 50: 19-45.