RO | EN

Sfânta Scriptură mărturisește că în ziua a șasea a Facerii Lumii "a făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi dobitoacele după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră, ca să stăpânească peste peştii mării şi peste păsările cerului şi peste dobitoace şi peste tot pământul şi peste toate vietăţile ce se târăsc pe pământ". Ținând cont de aspectul esențial al plenitudinii creației, întărit de nenumărate ori în versetele capitolului 1 din Facere, prin pronumele "tot, toate, toti" înțelegem lesne că pământul a fost dăruit omului în integralitatea sa, deci fără sa-i lipsească ceva din acest tot unitar, așadar fără să lipsească dinozaurii. De aici este ușor de înțeles, că încă de la aducerea primului om la existență, dinozaurii au făcut parte din istoria omenirii, fiind o prezență cât se poate de firească alături de celelalte specii de animale care au rămas pâna astăzi.

Dacă însă nu ar fi fost aşa, atunci nici oamenii nu ar mai fi povestit de interacţiunea directă cu dinozaurii. În scrierile străvechi avem destule trimiteri la „balauri”, căci aşa erau denumiţi dinozaurii înainte. Numele „dinozaur” a substituit abia în anul 1842 denumirea de balaur, substituire formulată de către savantul englez Richard Owen. Termenul „dinozaur” este un cuvânt compus din cuvintele greceşti δεινός (deinos, de groază, formidabil) şi σαύρος (sauros, „şopârlă” sau „reptilă”). Owen a ales această combinaţie lingvistică cu referire la proporţiile impresionante ale acestor animale, precum şi la arsenalul lor formidabil de apărare şi atac.

Iată în continuare câteva exemple din Sfânta Scriptură, din care se vede clar că dinozaurii au vieţuit cu celelalte animale sălbatice, precum leul: Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur (Psalm 90, 13); Mai bine voiesc a locui cu leu şi cu balaur, decât a locui cu femeia cea rea” (Isus Sirah 25, 18). În Cartea lui Iov, la cap. 41, se face o descriere cuprinzătoare a unui astfel de dinozaur (balaur): leviatanul. Iată numai câteva atribute ale leviatanului: Cine a deschis vreodată porţile gurii lui? Zimţii lui sunt îngrozitori! Spinarea lui este ca un şirag de scuturi, pe care le-ai fi întărit şi pecetluit puternic. Ele sunt strânse unul într-altul atât de tare, că nici vântul nu pătrunde printre ele. Fiecare e lipit de cel de lângă el şi se ţin aşa şi nu se mai despart. Descrierea leviatanului este înfricoşătoare, şi nu se aseamănă cu a niciunui animal existent şi astăzi. Deşi avem descrierea sa într-un capitol întreg din Sfânta Scriptură, totuşi Biblia nu este un tratat de biologie care să răspundă la întrebările: „Când, cum şi de ce au dispărut dinozaurii?”, căci Scriptura nu este  focalizată pe detaliile care nu privesc mântuirea, ci se axează mereu pe relaţia dintre Dumnezeu şi oameni.

Dar dacă oamenii nu ar fi cunoscut dinozaurii îndeaproape, atunci nici nu i-ar mai fi desenat pe pereţii peşterilor, şi nici nu i-ar mai fi sculptat în piatră. Însă dinozaurii au coabitat cu oamenii din vechime la fel de firesc cum leul sau elefantul coabitează cu oamenii de astăzi. Acesta este motivul pentru care oamenii din vechime au putut să redea, cu posibilităţile limitate de atunci, ceea ce ei au văzut din interacţiunea cu mediul înconjurător. Iată unul dintre miile de exemple de netăgăduit despre aceasta:

{youtube}YyY9Fuv3A9w{/youtube}

Dinozaurul din film (stegosaurus) este sculptat pe arcadele templului Angkor Wat din Cambodgia, templu care a fost construit pentru regele Suryavarman II, la începutul secolului al XII-lea, aşadar vechi de aproximativ 900 de ani. Având în jur de 9 metri lungime şi 4 metri înălţime, stegosaurus este unul dintre cei mai uşor de identificat dinozauri, datorită celor două rânduri de plăci înalte şi verticale situate pe spatele său, folosite în auto-apărare. Iată cu câtă uşurinţă au sculptat acei oameni înfăţişarea unui stegosaurus! Pe de altă parte, oamenii de ştiinţă din ultimii zeci de ani, au depus şi depun eforturi deosebite pentru a reconstitui  (parţial sau total) scheletul unui astfel de dinozaur, folosind cele mai puternice tehnici de grafică computerizată, cu scopul de a interpreta cât mai fidel trăsăturile sale anatomice.

Totuşi, teoria evoluţiei spune că dinozaurii au dispărut acum 65 de milioane de ani, în urma impactului planetei cu un asteroid. Dar cum tot aceeaşi teorie susţine că oamenii se trag dintr-un strămoş comun cu maimuţa, iar primii oameni ar fi apărut acum 200.000 de ani, de undeva din Africa, vom pune o întrebare cât se poate de simplă şi de bun simţ: cum ar fi putut sculpta acei asiatici de acum 900 de ani un stegosaurus, într-un mod atât de clar, dacă nu l-ar fi văzut viu? Răspunsul este simplu şi firesc: l-au văzut în mod direct pentru că oamenii şi dinozaurii au trăit împreuna!

Acest lucru arată că nu există diferenţe de ordinul milioanelor de ani între oameni şi dinozauri, ci doar de ordinul sutelor de ani. Această diferenţă enormă de ani între dovezile istorice si metodele de datare agreate de evoluţionişti arată că, de fapt, aceste metode nu sunt alese în mod ştiinţific, ci arbitrar, pentru a corespunde cu teoria evoluţiei, teorie care are nevoie de masca milioanelor de ani pentru a ieşi din sfera de cercetare a ştiinţei.

Un alt exemplu concret al coexistenţei oamenilor şi dinozaurilor este ilustrarea unei "reptile preistorice" ce a fost descoperită în Statele Unite ale Americii, statul Utah, într-o zonă populată până în 1200 î. Hr. de către o misterioasă populaţie amerindiană, anasazi. Până şi cei mai sceptici evoluţionişti au fost nevoiţi să recunoască faptul că animalul gravat pe peretele unei stânci seamănă izbitor de mult cu ceea ce astăzi am numi, un brontozaur. Asemănarea acelei ilustraţii cu uriaşul ierbivor demonstrează fără echivoc că a fost cât se poate de firească convieţuirea omului cu dinozaurii.

Inclusiv istoria recentă a omenirii ne-a demonstrat că teoriile privitoare la extincţia dinozaurilor acum 65 de milioane de ani reprezintă un fals grosolan. Este elocvent cazul celacantului (Coelacanthus Latimeria), un peşte a cărui dispariţie a fost datată ca având loc acum peste 70 de milioane de ani, sau cel al pinului Wollemi (Wollemi Nobilis), veritabil dinozaur al lumii vegetale, a cărui extincţie ar fi trebuit să aibă loc, conform cercetătorilor evoluţionişti, in urmă cu aproape 150 de milioane de ani. Ambele forme de viaţă au fost descoperite, sau mai bine spus redescoperite, în secolul XX, dând peste cap teoriile vechi de peste 150 de ani ale susţinătorilor evoluţionismului.

Oamenii de acum 1.000 – 2.000 de ani au imortalizat cu tehnicile simple de atunci, ceea ce au văzut cu ochiul liber, pentru ca noi cei de astăzi să credem că, intr-adevăr, a existat un stegosaurus, un tyrannosaurus rex sau un triceratops. Iată câteva exemple:

Zeci de mii de specii de animale, peşti, insecte şi plante au dispărut numai în ultima sută de ani. Astăzi, aproape 70 de specii de plante şi animale dispar în fiecare zi, ceea ce înseamnă că dispar trei specii pe oră! Alte mii de specii, sunt  în curs de dispariţie, cum ar fi ursul panda, wombatul, bivolul pitic de apă, lupul roşcat, şopârla de Komodo, balenele cu cocoaşă şi broasca ţestoasă uriaşă de Galapagos. Zeci de specii dispar când noi dormim, când mâncăm sau când ne ducem la şcoală, fără măcar să ştim că ele au existat, şi fără să mai avem posibilitatea de a le admira frumuseţea vreodată.

Dumnezeu a făcut lumea plină de animale, păsări şi plante, iar noi cei de astăzi, în ciuda tehnologiilor de care dispunem, nu am văzut decât o parte infinitezimal de mică a întregului. Nu am văzut decât vârful creaţiei. Restul se află în tăcere sub pământ, precum dintr-un iceberg nu vedem decât vârful, iar restul pluteşte liniştit sub apă. Însă toate vietăţile fosilizate de sub pământ, din toate straturile geologice, sunt legate de omenire şi de tot ceea ce este viu, precum vârful icebergului este legat de restul corpului său în mod direct, chiar dacă acesta nu se vede uşor, pentru că este scufundat în apă.

Dan Tudorache